SCURT ISTORIC
După locul unde se produce arderea combustibilului, motoarele termice se împart în două mari categorii:
a) Motoarele cu ardere externă sunt motoarele la care arderea combustibilului se realizează într-un agregat distinct, separat de motor, aerul care furnizează oxigenul necesar arderii, nefiind totodată şi fluidul de lucru al motorului. Din această categorie se pot cita maşinile cu abur cu piston, precum şi turbinele cu gaze ce funcţionează în circuit închis.
b) Motoarele cu ardere internă sunt motoarele la care arderea combustibilului se realizează fie într-un agregat distinct, separat de motor, fie chiar în interiorul motorului, dar aerul care furnizează oxigenul necesar arderii este în acelaşi timp şi fluidul de lucru al motorului. Cele mai reprezentative, din acest punct de vedere sunt motoarele cu ardere internă cu piston. Tot în această categorie se includ motoarele rotative, turbinele cu gaze în circuit deschis şi motoarele rachetă.
Clasificarea motoarelor cu ardere internă se poate face după mai multe criterii. Astfel, principalul criteriu de clasificare îl constituie tipul mecanismului motor. Din acest punct de vedere, distingem:
- motoare cu ardere internă cu piston, care utilizează un mecanism motor de tip bielă manivelă, prevăzut cu piston, în care sunt indicate şi o parte din componentele sale. Aceste motoare se bucură de o tehnologie de fabricaţie foarte bine pusă la punct. Datorită acestui aspect, precum şi altor avantaje importante, la ora actuală, în construcţia de automobile se folosesc, într-o majoritate covârşitoare, motoarele cu ardere internă cu piston, astfel încât, la nivel mondial există o foarte mare disponibilitate de astfel de unităţi energetice;
- motoare cu ardere internă rotative, care au în componenţă un mecanism ce conduce, în principiu, la o mişcare rotativă continuă. Se poate obţine astfel avantajul unei mişcări uniforme, al unei puteri litrice crescute şi al unei compactităţi mărite. Ele sunt realizate sub diverse variante constructive, cum sunt, de pildă, motoarele Wankel, Kauertz, sau Meyer. Dintre acestea, cel mai cunoscut este motorul Wankel, însă, în general, aceste motoare sunt foarte puţin răspândite datorită unor dezavantaje ce nu au putut fi depăşite, precum şi datorită unor probleme tehnologice.
Pentru motoarele cu ardere internă cu piston, teoretic nu există un criteriu unitar de clasificare; de fapt, nu se poate stabili un criteriu suficient de cuprinzător, care să includă într-o schemă unică de clasificare, toate tipurile de motoare cu ardere internă cu piston. Din acest motiv, clasificarea acestor motoare se face prin scheme care se întrepătrund şi care au la bază particularităţi constructive şi funcţionale. În acest sens, un prim criteriu de clasificare îl constituie caracterul procesului de ardere.
Din acest punct de vedere se pot stabili trei categorii de motoare descrise în continuare:
- Motoare cu ardere la volum constant, la care deplasarea pistonului în timpul procesului de ardere este redusă, determinând o evoluţie a acestui proces după o curbă apropiată de izocoră, ciclul lor de referinţă este ciclul Otto sau Beau de Rochas.
- Motoare cu ardere la presiune constantă, caracterizate prin faptul că deplasarea pistonului pe durata procesului de ardere este mai mare decât în cazul anterior, determinând o evoluţie a acestui proces după o curbă apropiată de izobară, ciclul lor teoretic este ciclul Diesel.
- Motoare cu ardere mixtă, adică ardere la volum şi la presiune constante, la care procesul de ardere este dirijat astfel încât evoluţia sa decurge parţial după o curbă ce poate fi asimilată cu o izocoră, ciclul de referinţă al acestor motoare poartă numele celor trei precursori care l-au studiat în mod independent şi anume: Seiliger, Sabathé şi Trinkler.
a) Motoarele cu ardere externă sunt motoarele la care arderea combustibilului se realizează într-un agregat distinct, separat de motor, aerul care furnizează oxigenul necesar arderii, nefiind totodată şi fluidul de lucru al motorului. Din această categorie se pot cita maşinile cu abur cu piston, precum şi turbinele cu gaze ce funcţionează în circuit închis.
b) Motoarele cu ardere internă sunt motoarele la care arderea combustibilului se realizează fie într-un agregat distinct, separat de motor, fie chiar în interiorul motorului, dar aerul care furnizează oxigenul necesar arderii este în acelaşi timp şi fluidul de lucru al motorului. Cele mai reprezentative, din acest punct de vedere sunt motoarele cu ardere internă cu piston. Tot în această categorie se includ motoarele rotative, turbinele cu gaze în circuit deschis şi motoarele rachetă.
Clasificarea motoarelor cu ardere internă se poate face după mai multe criterii. Astfel, principalul criteriu de clasificare îl constituie tipul mecanismului motor. Din acest punct de vedere, distingem:
- motoare cu ardere internă cu piston, care utilizează un mecanism motor de tip bielă manivelă, prevăzut cu piston, în care sunt indicate şi o parte din componentele sale. Aceste motoare se bucură de o tehnologie de fabricaţie foarte bine pusă la punct. Datorită acestui aspect, precum şi altor avantaje importante, la ora actuală, în construcţia de automobile se folosesc, într-o majoritate covârşitoare, motoarele cu ardere internă cu piston, astfel încât, la nivel mondial există o foarte mare disponibilitate de astfel de unităţi energetice;
- motoare cu ardere internă rotative, care au în componenţă un mecanism ce conduce, în principiu, la o mişcare rotativă continuă. Se poate obţine astfel avantajul unei mişcări uniforme, al unei puteri litrice crescute şi al unei compactităţi mărite. Ele sunt realizate sub diverse variante constructive, cum sunt, de pildă, motoarele Wankel, Kauertz, sau Meyer. Dintre acestea, cel mai cunoscut este motorul Wankel, însă, în general, aceste motoare sunt foarte puţin răspândite datorită unor dezavantaje ce nu au putut fi depăşite, precum şi datorită unor probleme tehnologice.
Pentru motoarele cu ardere internă cu piston, teoretic nu există un criteriu unitar de clasificare; de fapt, nu se poate stabili un criteriu suficient de cuprinzător, care să includă într-o schemă unică de clasificare, toate tipurile de motoare cu ardere internă cu piston. Din acest motiv, clasificarea acestor motoare se face prin scheme care se întrepătrund şi care au la bază particularităţi constructive şi funcţionale. În acest sens, un prim criteriu de clasificare îl constituie caracterul procesului de ardere.
Din acest punct de vedere se pot stabili trei categorii de motoare descrise în continuare:
- Motoare cu ardere la volum constant, la care deplasarea pistonului în timpul procesului de ardere este redusă, determinând o evoluţie a acestui proces după o curbă apropiată de izocoră, ciclul lor de referinţă este ciclul Otto sau Beau de Rochas.
- Motoare cu ardere la presiune constantă, caracterizate prin faptul că deplasarea pistonului pe durata procesului de ardere este mai mare decât în cazul anterior, determinând o evoluţie a acestui proces după o curbă apropiată de izobară, ciclul lor teoretic este ciclul Diesel.
- Motoare cu ardere mixtă, adică ardere la volum şi la presiune constante, la care procesul de ardere este dirijat astfel încât evoluţia sa decurge parţial după o curbă ce poate fi asimilată cu o izocoră, ciclul de referinţă al acestor motoare poartă numele celor trei precursori care l-au studiat în mod independent şi anume: Seiliger, Sabathé şi Trinkler.